LA DEPOZIT — Spații Self Storage
Document încorporat prin referință în Contract
Versiunea 2.0 — în vigoare de la data afișării, în condițiile Art. 4 și Art. 54
Operator: OSIRIS INVESTMENT S.R.L.
J2019008391401, CUI RO 41318860
Prezentul Regulament de Ordine Interioară (denumit în continuare „ROI”) este emis de OSIRIS INVESTMENT S.R.L., operator al mărcii „La Depozit” (denumit în continuare „La Depozit”), în calitate de locator al spațiilor de tip self storage, și reglementează conduita Locatarilor și a Reprezentanților acestora pe perimetrul Locațiilor La Depozit.
ROI este un document de sine stătător, încorporat prin referință în Contract conform definiției „Contractului” din Condițiile Generale de Locațiune. ROI completează prevederile Condițiilor Generale și ale Comenzilor individuale, având același caracter contractual obligatoriu. În caz de divergență între ROI și Condițiile Generale, prevalează Condițiile Generale.
Mecanismul de acceptare a prezentului ROI este structurat pe două niveluri:
Scopul ROI este de a asigura: (i) utilizarea corectă, sigură și conformă a Spațiilor și Locațiilor; (ii) protecția persoanelor, a bunurilor depozitate și a infrastructurii; (iii) respectarea normelor legale aplicabile, inclusiv în materie de apărare împotriva incendiilor, protecția mediului, protecția datelor cu caracter personal și ordine publică.
În conformitate cu art. 1203 din Codul Civil, clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunța unilateral contractul, de a suspenda executarea obligațiilor, decăderi din drepturi, limitarea dreptului celeilalte părți de a contracta cu terții sau de a invoca excepții, prelungirea tacită a contractului sau jurisdicția — nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte.
Prin acceptarea expresă a prezentului ROI la primul acces în Locație, Locatarul confirmă în mod expres, distinct și în scris acceptarea următoarelor clauze cu caracter neuzual:
Locatarul declară că a citit, înțeles și acceptat în mod expres, în scris, fiecare dintre cele 15 clauze cu caracter neuzual de mai sus, conform art. 1203 Cod Civil. Această acceptare expresă se realizează la primul acces în Locație, prin confirmarea în aplicația mobilă La Depozit, generându-se automat un PDF de confirmare cu timestamp, IP, dispozitiv și hash al documentului acceptat, transmis Locatarului pe e-mail și arhivat în contul său.
Prezentul ROI se aplică tuturor Locatarilor și Reprezentanților Locatarilor, vizitatorilor, prestatorilor de servicii (transportatori, montatori, persoane care însoțesc Locatarul) și oricăror persoane care accesează sau se află în interiorul Locațiilor La Depozit, indiferent de durata prezenței.
Termenii folosiți în prezentul ROI au înțelesul stabilit în Condițiile Generale de Locațiune. Termenii suplimentari sunt definiți după cum urmează:
Prin semnarea Comenzii, Locatarul declară că a luat la cunoștință conținutul prezentului ROI, îl acceptă în întregime și se obligă să îl respecte personal, precum și să asigure respectarea acestuia de către orice Reprezentant sau Vizitator. Locatarul răspunde solidar pentru faptele Reprezentanților și Vizitatorilor săi.
ROI este afișat la avizierul fiecărei Locații și este disponibil permanent pe platforma La Depozit, la adresa ladepozit.ro. Nerespectarea ROI atrage sancțiunile prevăzute la Capitolul XII.
La Depozit își rezervă dreptul de a modifica unilateral prezentul ROI, cu notificare prealabilă transmisă Locatarului cu cel puțin 30 de zile înainte de intrarea în vigoare a modificărilor, conform clauzei „Modificarea Contractului” din Condițiile Generale. În lipsa notificării de denunțare unilaterală, modificările se consideră acceptate tacit.
Programul de acces standard este afișat la intrarea în fiecare Locație și pe platforma La Depozit și/sau comunicat prin Contract. Accesul în afara programului se realizează exclusiv prin aplicația mobilă La Depozit, în limitele autorizate pentru contul Locatarului, și este permis exclusiv:
Prezența Locatarului în Locație în afara programului, fără una dintre autorizările de mai sus, constituie abatere gravă, conferă La Depozit dreptul de a suspenda imediat accesul și atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute la Capitolul XII. La Depozit poate solicita evacuarea imediată cu sprijinul serviciilor specializate de pază sau al autorităților publice.
Locația poate fi închisă temporar pentru mentenanță, în situații de urgență sau din dispoziția autorităților. Locatarii sunt informați în prealabil, cu excepția situațiilor de urgență.
Accesul în Locație și la Spațiul închiriat se realizează prin aplicația mobilă La Depozit, asociată contului Locatarului. Pentru spațiile izolate sau dotările care necesită cheie ori alt mijloc fizic de acces, acesta este pus la dispoziție în condițiile Comenzii; se aplică tarifele B7 și B14, după caz. Pentru cheia unui spațiu izolat se aplică exclusiv B7, fără cumul cu B14 pentru aceeași cheie. Este interzisă cedarea, împrumutarea sau partajarea contului și divulgarea datelor de autentificare către terți. Locatarul răspunde pentru persoanele cărora le permite accesul prin intermediul propriului cont, în condițiile prezentului ROI.
În cazul pierderii, furtului sau blocării dispozitivului mobil ori a contului din aplicație, precum și în cazul divulgării datelor de autentificare sau al utilizării neautorizate a contului, Locatarul are obligația de a anunța imediat administrația La Depozit, în vederea restricționării și recuperării accesului. Până la momentul notificării, orice acces realizat prin contul Locatarului este prezumat a fi efectuat de Locatar, cu toate consecințele juridice aferente.
Locatarul are obligația de a instala și de a menține funcțională aplicația mobilă pe dispozitivul propriu și de a păstra confidențialitatea datelor de autentificare ale contului.
Locatarul are obligația de a încuia corespunzător Spațiul la fiecare părăsire a acestuia, folosind funcțiile aferente din aplicație sau, pentru spațiile prevăzute cu cheie/lacăt, dispozitivul de închidere corespunzător. Orice defecțiune constatată la containerul/Spațiul închiriat, la aplicație sau la sistemul de acces trebuie semnalată imediat administrației La Depozit.
În cazul în care Locatarul deschide din eroare ușa de acces (inclusiv prin aplicație mobilă) și permite astfel pătrunderea unei persoane neidentificate, Locatarul are obligația de a notifica La Depozit imediat, telefonic sau prin platformă, indicând momentul deschiderii și, în măsura posibilului, descrierea persoanei pătrunse. Locatarul răspunde pentru orice prejudiciu cauzat de această persoană, până la limita unei sume reprezentând Chiria cumulată pe 6 luni anterioare evenimentului, cu excepția cazului în care dovedește că a notificat imediat și a cooperat integral cu La Depozit.
Accesul Locatarului sau al Reprezentantului autorizat se validează prin aplicația mobilă La Depozit, în limitele autorizării asociate contului. Accesul Vizitatorilor se realizează în condițiile Art. 9, fără partajarea contului. Este strict interzisă practica „tailgating” (intrarea unei persoane în spatele alteia, fără validarea autorizării de acces).
La Depozit și personalul desemnat au dreptul, în orice moment, să solicite identificarea oricărei persoane aflate în Locație prin act de identitate. Refuzul identificării atrage obligația de părăsire imediată a Locației și sesizarea organelor de poliție, dacă este cazul.
Accesul Vizitatorilor este permis exclusiv în prezența continuă a Locatarului sau a Reprezentantului acestuia. Locatarul răspunde integral pentru faptele Vizitatorilor săi, inclusiv pentru orice prejudiciu cauzat Locației, Spațiilor altor Locatari sau persoanelor aflate în Locație.
Este interzisă utilizarea Spațiului pentru întâlniri de afaceri, primirea clienților, livrări recurente, organizarea de evenimente, întruniri sau orice altă activitate care implică prezența regulată a terților, în acord cu interdicția destinației prevăzută în Condițiile Generale.
La Depozit are dreptul de a refuza accesul în Locație, fără preaviz și fără obligația de a comunica motivul, oricărei persoane în următoarele situații: (i) existența sumelor restante pe oricare Contract al Locatarului; (ii) suspiciuni rezonabile privind activități ilegale sau periculoase; (iii) imposibilitatea identificării; (iv) comportament agresiv, ofensator, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive; (v) orice altă situație care prezintă risc pentru siguranța persoanelor, a bunurilor sau a Locației.
Spațiul este destinat exclusiv depozitării Bunurilor. Sunt strict interzise: utilizarea ca locuință, dormit, cazare temporară sau permanentă, sediu social, sediu profesional, punct de lucru (cu excepția prevăzută în Condițiile Generale pentru persoane juridice), atelier de producție, atelier de reparații, spațiu de prestări servicii, birou activ, spațiu recreativ, studio foto/video destinat activităților comerciale, sau orice altă utilizare diferită de depozitare.
Staționarea în Spațiu și în Spațiile Comune este permisă exclusiv pentru timpul strict necesar manipulării Bunurilor (introducere, scoatere, organizare). În principiu, durata staționării continue nu poate depăși 180 de minute per acces, exceptând situațiile autorizate expres de La Depozit. La Depozit poate solicita părăsirea imediată a Locației la depășirea acestui interval.
Este strict interzisă, fără acordul scris prealabil al La Depozit, orice intervenție asupra Spațiului sau Locației, inclusiv:
Orice astfel de intervenție atrage obligația aducerii Spațiului la starea inițială pe cheltuiala Locatarului, reținerea Depozitului de Garanție și plata costurilor suplimentare, fără ca aceasta să exonereze Locatarul de plata sancțiunilor prevăzute la Capitolul XII.
Este strict interzisă conectarea oricăror echipamente la rețeaua electrică a Locației fără acordul scris al La Depozit. Sunt interzise în mod expres: aparatele de gătit, frigiderele, congelatoarele, încălzitoarele, uscătoarele, încărcătoarele de baterii lăsate nesupravegheate, echipamentele cu motor cu ardere internă, generatoarele și orice surse autonome de energie cu potențial de incendiu sau explozie.
Locatarul este obligat să stivuiască și să așeze Bunurile astfel încât: (i) să nu pericliteze stabilitatea, (ii) să nu depășească sarcina maximă admisă pe metru pătrat afișată în Locație, (iii) să nu blocheze căile de acces, evacuare, intervenție PSI sau panourile electrice, (iv) să nu pună în pericol pereții despărțitori ai Spațiilor vecine.
Sunt interzise stivuirea instabilă, depozitarea obiectelor ascuțite sau periculoase fără protecție corespunzătoare, precum și utilizarea echipamentelor de manipulare neagreate (motostivuitoare proprii, transpalete electrice etc.) fără autorizarea prealabilă a La Depozit.
În completarea categoriilor de Bunuri Interzise enumerate în Condițiile Generale, sunt expres interzise în Spațiu și în Locație:
Prin introducerea oricărui bun în Spațiu, Locatarul declară pe propria răspundere că: (i) este proprietarul legal sau are dreptul deplin de a deține și dispune de bun; (ii) bunul nu face parte din categoriile de Bunuri Interzise; (iii) bunul nu este grevat de sarcini, sechestre sau alte drepturi reale necomunicate La Depozit; (iv) introducerea bunului nu încalcă nicio dispoziție legală aplicabilă.
La Depozit poate proceda la inspecția Spațiului în condițiile prevăzute la secțiunea „Intervenția La Depozit asupra Spațiului” din Condițiile Generale, inclusiv în prezența reprezentanților autorităților competente. În cazul identificării de Bunuri Interzise, La Depozit are dreptul de a sesiza imediat autoritățile, de a rezilia Contractul cu efect imediat și de a aplica sancțiunile prevăzute la Capitolul XII.
Inspecția se efectuează cu notificare prealabilă sau, în caz de suspiciune întemeiată privind un pericol iminent, fără notificare prealabilă, în prezența unui martor, cu respectarea Condițiilor Generale și a dispozițiilor legale aplicabile.
Sunt strict interzise în întreaga Locație: fumatul (inclusiv țigări electronice, vapatul), utilizarea brichetelor, chibriturilor, lumânărilor, torțelor, flăcării deschise de orice fel, sudura, șlefuirea metalică cu emisie de scântei și orice activitate cu potențial de aprindere. Fumatul este permis numai în eventualele zone exterioare special amenajate și marcate în acest scop.
Conform Condițiilor Generale, această încălcare atrage rezilierea imediată a Contractului fără preaviz și aplicarea penalității contractuale de 500 EUR, cumulativ cu despăgubirile pentru orice prejudiciu cauzat.
Este strict interzisă orice intervenție, manipulare, dezactivare, blocare sau deteriorare a: camerelor de supraveghere, senzorilor de fum, detectoarelor, sirenelor de alarmă, stingătoarelor, hidranților, sistemelor sprinkler, panourilor electrice, sistemelor de control acces, dispozitivelor de închidere ale altor Spații, precum și a oricărui alt echipament de securitate sau PSI.
Forțarea ușilor de acces, deteriorarea sistemului de control acces sau a oricărui dispozitiv de securitate constituie abatere gravă, atrage rezilierea imediată a Contractului, plata integrală a costurilor de remediere, fără a exclude răspunderea penală (art. 253-256 Cod Penal — distrugere).
Este strict interzisă blocarea, parțială sau totală, a căilor de evacuare, a culoarelor, a ușilor de incendiu, a panourilor PSI, a hidranților și a panourilor electrice cu Bunuri, vehicule sau orice alte obiecte. Bunurile depuse în aceste zone vor fi îndepărtate de La Depozit pe cheltuiala Locatarului, fără notificare prealabilă, conform tarifului B8 din Anexa 1, Partea B.
Orice incident cu potențial de incendiu, explozie sau emanații periculoase trebuie anunțat imediat personalului La Depozit și, după caz, serviciilor de urgență (112). Locatarul are obligația de a evacua imediat zona și de a coopera cu personalul de intervenție.
Locatarul are obligația de a menține Spațiul și zona din imediata vecinătate curate, libere de deșeuri și de a nu murdări Spațiile Comune. Bunurile vor fi introduse curate, fără reziduuri, scurgeri sau urme de substanțe care pot afecta integritatea Spațiului sau a Spațiilor vecine.
Curățenia și igienizarea efectuate de La Depozit din culpa Locatarului se facturează potrivit pozițiilor B2 și B3 din Anexa 1, Partea B, în funcție de zona efectiv curățată.
La încetarea Contractului, indiferent de motiv, Locatarul are obligația de a elibera complet Spațiul și de a-l preda curățat, la termenul stabilit. Bunurile rămase după încetarea Contractului sunt gestionate conform procedurilor contractuale și legale aplicabile bunurilor rămase în Spațiu, inclusiv celor considerate abandonate în condițiile respective.
Costurile de îndepărtare, transport și eliminare a bunurilor nerevendicate rămase în Spațiu se stabilesc potrivit poziției B5 din Anexa 1, Partea B, cu respectarea procedurilor contractuale și legale aplicabile.
Deșeurile rezultate din activitatea de depozitare (ambalaje, folii, cutii etc.) se depun exclusiv în spațiile special amenajate pentru colectare, semnalizate corespunzător. Acolo unde Locația dispune de colectare selectivă, Locatarul are obligația de a sorta și de a depune deșeurile în recipientul corespunzător fiecărei categorii (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă, deșeuri menajere etc.). Dacă nu există spații amenajate pentru categoria respectivă, Locatarul evacuează deșeurile pe cont propriu, la ieșirea din Locație. Este interzisă depozitarea sau abandonarea deșeurilor pe holuri, culoare, în fața Spațiilor ori în alte zone neamenajate. Este interzisă depunerea în spațiile comune de colectare a deșeurilor periculoase, voluminoase, electrice/electronice sau a altor categorii care necesită circuite speciale de eliminare, fără acordul prealabil al administrației și fără respectarea regulilor legale aplicabile.
Abandonarea deșeurilor pe perimetrul Locației atrage o penalitate de 200 RON per kilogram de deșeuri abandonate, fără a fi mai mică de 100 RON per incident, plus costurile efective de evacuare și neutralizare. În cazul deșeurilor periculoase, penalitatea minimă este de 1.000 RON, cumulativ cu costurile reale și sancțiunile administrative aplicabile.
Locatarul răspunde integral pentru orice scurgere de lichide (apă, ulei, combustibili, vopsele, substanțe chimice) provenind din Spațiul său sau din vehiculele aflate pe perimetru, inclusiv pentru contaminarea altor Spații sau a Spațiilor Comune. Costurile de decontaminare, igienizare și, după caz, despăgubirea Locatarilor afectați sunt suportate integral de Locatarul vinovat.
Inundarea Spațiilor proprii sau a celor vecine, fie din culpa Locatarului (instalații improvizate, recipiente neetanșe, ambalaje cu lichide), fie din neraportarea unei probleme cunoscute, atrage răspunderea integrală a Locatarului față de La Depozit și față de Locatarii afectați, până la limita asigurării opozabile, dacă există.
Este interzisă introducerea de bunuri infestate cu dăunători (insecte, rozătoare, mucegai activ). Locatarul are obligația de a notifica La Depozit, în maximum 24 de ore, despre orice suspiciune de infestare. Costurile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție generate prin culpa Locatarului sunt suportate integral de acesta, cuantumul minim fiind cel al unei intervenții complete (200 EUR per Locație afectată).
Spațiile Comune sunt destinate exclusiv tranzitului, manipulării temporare a Bunurilor și parcării autorizate. Este interzisă depozitarea Bunurilor pe holuri, culoare sau în alte Spații Comune ori utilizarea acestora ca extensie a Spațiului închiriat. Prezența Bunurilor în aceste zone este permisă doar pe durata strict necesară manipulării, sub supraveghere continuă și fără blocarea căilor de acces sau de evacuare.
Este strict interzisă lăsarea oricăror obiecte (bunuri personale, mobilier, ambalaje, cărucioare, palete, materiale) în Spațiile Comune în afara operațiunilor de manipulare permise la Art. 27. Bunurile lăsate cu încălcarea acestor reguli vor fi considerate abandonate și vor fi îndepărtate, depozitate sau valorificate de La Depozit conform procedurii din Condițiile Generale, pe cheltuiala Locatarului. Costul intervenției este prevăzut la poziția B8 din Anexa 1, Partea B.
Cărucioarele, paletele de transport și alte echipamente puse la dispoziție de La Depozit pentru uzul comun trebuie returnate la locul desemnat imediat după utilizare. Este interzisă reținerea acestora în Spațiile individuale, deteriorarea sau scoaterea lor din Locație. Pierderea sau deteriorarea se soluționează conform poziției B9 din Anexa 1, Partea B, fără dublarea costurilor de reparație și de înlocuire pentru același echipament.
Locatarul răspunde integral pentru orice deteriorare cauzată direct sau indirect (inclusiv prin Reprezentanți, Vizitatori sau transportatori) infrastructurii Locației (pereți, pardoseală, uși, lifturi, sisteme electrice și PSI, marcaje) sau Bunurilor altor Locatari.
Reparațiile pentru deteriorări peste uzura normală se facturează la costul efectiv documentat, conform poziției B4 din Anexa 1, Partea B. Costurile de evaluare și manoperă incluse în deviz sau factură nu se adaugă încă o dată. Alte prejudicii distincte se recuperează în condițiile Contractului și ale Art. 49, fără dublă recuperare. Reținerile din Depozitul de Garanție, decontul final și plata sumelor care depășesc garanția se efectuează potrivit regulilor din Anexa 1, Partea B.
Pe perimetrul Locației, conducătorii auto au obligația de a respecta: (i) limita maximă de viteză de 10 km/h; (ii) marcajele și semnalizările afișate; (iii) instrucțiunile personalului La Depozit; (iv) prioritatea pietonilor și a Locatarilor care manipulează Bunuri.
Introducerea vehiculelor neautorizate în Locație este interzisă.
Parcarea este permisă exclusiv în zonele marcate și pentru o durată maximă de 180 de minute, conform Condițiilor Generale. Sunt strict interzise:
În cazul blocării accesului prin parcare neregulamentară, La Depozit poate proceda, fără notificare prealabilă, la ridicarea vehiculului pe cheltuiala Locatarului. Tariful este prevăzut la poziția B10 din Anexa 1, Partea B. La Depozit nu răspunde pentru eventualele deteriorări produse cu ocazia operațiunii de ridicare, cu excepția cazurilor de intenție sau neglijență gravă.
Vehiculele lăsate pe perimetrul Locației mai mult de 7 zile calendaristice consecutive, fără autorizarea expresă a La Depozit, sunt considerate abandonate și pot fi îndepărtate conform procedurii de la art. 33, cu aplicarea suplimentară a unei chirii zilnice de 50 RON per zi de staționare neautorizată.
Locatarii și Reprezentanții acestora au obligația de a manifesta un comportament civilizat și respectuos față de personalul La Depozit, ceilalți Locatari și terții prezenți în Locație. Sunt interzise: comportamentul agresiv, verbal sau fizic, amenințările, insultele, hărțuirea de orice natură, gesturi cu caracter discriminatoriu, exhibiționismul, comportamentul sub influența evidentă a alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Consumul de alcool sau de substanțe interzise în incinta Locației este interzis.
Locatarii vor utiliza Spațiul în mod liniștit, fără a produce zgomote excesive (muzică amplificată, scule electrice neautorizate, certuri zgomotoase). La Depozit poate solicita încetarea imediată a oricărei activități care deranjează ceilalți Locatari.
Este interzisă filmarea sau fotografierea altor Locatari, a personalului La Depozit, a sistemelor de securitate, a planurilor Locației sau a Bunurilor altor Locatari, fără acordul expres al persoanelor vizate sau, după caz, al La Depozit. Fotografierea propriilor Bunuri în propriul Spațiu este permisă, cu condiția de a nu surprinde elemente terțe.
Locațiile sunt monitorizate prin camere de supraveghere video amplasate în Spațiile Comune (intrări, holuri, culoare, parcări, zone de manipulare). Camerele nu sunt instalate în interiorul Spațiilor individuale închiriate. Scopul prelucrării este: (i) protecția persoanelor și a bunurilor, (ii) prevenirea și constatarea faptelor antisociale, (iii) asigurarea respectării prezentului ROI și a Contractului.
Operatorul prelucrării este OSIRIS INVESTMENT S.R.L. Temeiul legal este interesul legitim al operatorului (art. 6 alin. 1 lit. f din Regulamentul (UE) 2016/679 — GDPR), precum și executarea contractului (lit. b) și obligațiile legale aplicabile (lit. c).
Imaginile sunt stocate pe o perioadă limitată, conform politicii interne de retenție (în principiu, 30 de zile), după care sunt șterse automat, cu excepția situațiilor în care sunt necesare pentru constatarea unei fapte, soluționarea unui litigiu sau la cererea autorităților competente.
Locatarul beneficiază de drepturile prevăzute de GDPR (acces, rectificare, ștergere, restricționare, opoziție, portabilitate, plângere la ANSPDCP). Detaliile complete sunt prevăzute în Politica de Confidențialitate disponibilă la ladepozit.ro/politica-gdpr/.
Personalul La Depozit nu va divulga imagini din sistemul de supraveghere niciunei persoane, cu excepția: (i) autorităților competente, în baza unei solicitări legale, (ii) Locatarului care face dovada calității de victimă a unui incident, în limita strictă a imaginilor relevante, (iii) altor persoane, exclusiv pe baza unei decizii judecătorești.
Locatarul are obligația de a notifica imediat La Depozit despre orice incident observat: incendiu, fum, miros suspect, scurgere, infiltrație, prezență neautorizată, deteriorare a infrastructurii, persoane prinse în interior, comportament suspect, presupuse infracțiuni. Datele de contact pentru urgențe sunt afișate la avizierul Locației și disponibile pe platforma La Depozit.
În caz de urgență, Locatarul are obligația de a: (i) anunța imediat serviciile de urgență (112) dacă este cazul; (ii) evacua imediat Locația pe căile de evacuare marcate; (iii) urma instrucțiunile personalului La Depozit și ale serviciilor de intervenție; (iv) nu reintra în Locație până la confirmarea siguranței; (v) coopera cu autoritățile pentru constatarea evenimentului.
Dacă o persoană rămâne blocată în Locație după închiderea programului, are obligația de a notifica imediat La Depozit la numărul de urgență afișat. La Depozit va asigura deschiderea Locației sau intervenția corespunzătoare. Intervențiile efectuate între orele 19:00 și 07:00, cauzate de neglijența Locatarului, se facturează potrivit poziției B1 din Anexa 1, Partea B. Pentru aceeași intervenție nu se percepe separat și un alt tarif de urgență.
Locatarul are obligația de a permite accesul reprezentanților autorităților competente (Poliție, Jandarmerie, ISU, ANAF, organe de urmărire penală) în cadrul unor proceduri legale și de a coopera de bună credință. La Depozit va sprijini autoritățile în condițiile legii, asigurând în același timp respectarea drepturilor Locatarilor.
Sancțiunile aplicabile pentru încălcarea ROI sunt proporționale cu gravitatea faptei, repetabilitatea și prejudiciul cauzat. La Depozit poate aplica una sau mai multe sancțiuni cumulativ, în funcție de circumstanțele speței.
Încălcările sunt clasificate în trei categorii:
La Depozit poate aplica, individual sau cumulativ:
La Depozit poate aplica sancțiunile direct, cu notificare scrisă, în care va indica: (i) fapta constatată; (ii) categoria încălcării; (iii) sancțiunea aplicată; (iv) termenul de remediere sau de plată; (v) consecințele neremedierii. Locatarul poate transmite, în termen de 5 zile lucrătoare, observații scrise, care vor fi analizate de La Depozit înainte de aplicarea măsurilor definitive. În cazul încălcărilor grave sau cu risc iminent, măsurile pot fi aplicate cu efect imediat, observațiile urmând a fi analizate ulterior.
Aplicarea sancțiunilor prevăzute de ROI nu exclude răspunderea civilă, contravențională sau penală a Locatarului față de La Depozit, alți Locatari sau autorități, și nici dreptul La Depozit de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul efectiv suferit.
Același prejudiciu și aceeași intervenție nu se recuperează de două ori, indiferent de numărul articolelor sau pozițiilor din anexă aplicabile. Dacă o sumă achitată acoperă deja un anumit cost sau prejudiciu, aceasta se scade din suma solicitată pentru același cost sau prejudiciu. Tarifele din Partea B nu sunt penalități suplimentare, cu excepția penalităților de întârziere identificate expres ca atare.
Locatarul are obligația de a comunica prezentul ROI tuturor Reprezentanților și Vizitatorilor săi și răspunde pentru respectarea acestuia de către aceștia.
Notificările prevăzute în ROI se transmit pe canalele indicate în Condițiile Generale (e-mail la contact@ladepozit.ro, platforma La Depozit, SMS, poștă). Locatarul este obligat să mențină actualizate datele de contact.
În caz de conflict între prezentul ROI și Condițiile Generale de Locațiune sau Comanda individuală, prevalează: (i) Comanda, pentru aspectele individuale; (ii) Condițiile Generale; (iii) prezentul ROI. Conflictele cu dispozițiile legale imperative se rezolvă prin aplicarea legii.
Prezentul ROI este guvernat de legislația română. Litigiile vor fi soluționate de instanțele competente din București, în acord cu prevederile Condițiilor Generale.
Prezentul ROI intră în vigoare la data afișării la avizierul Locațiilor și a publicării pe platforma La Depozit. Pentru Locatarii existenți, modificările se aplică cu respectarea notificării și a termenului prevăzute la Art. 4. Acceptarea ROI și a clauzelor cu caracter neuzual se realizează potrivit mecanismului prevăzut în Preambul.
Partea A cuprinde sancțiunile pentru încălcarea ROI. Partea B centralizează tarifele pentru servicii și intervenții, costurile de remediere și sumele pentru neplată. Trimiterile din ROI și din Partea A la un tarif din Partea B nu reprezintă obligații de plată suplimentare. Aceeași intervenție sau același prejudiciu se facturează o singură dată. Sancțiunile distincte se aplică în condițiile Art. 45–49. Sumele din Partea A sunt exprimate în RON, dacă nu se specifică altfel.
| Nr. | Faptă | Gravitate | Sancțiune principală | Penalitate |
|---|---|---|---|---|
| 1 | Refuzul identificării la solicitare | Medie | Evacuare imediată; suspendare acces | 200 RON |
| 2 | Utilizarea Spațiului ca locuință / dormit / cazare | Gravă | Reziliere imediată Contract | 2.000 EUR (clauză penală) |
| 3 | Sediu social / punct de lucru fără acord | Gravă | Reziliere imediată Contract | 2.000 EUR |
| 4 | Activitate comercială / atelier în Spațiu | Gravă | Reziliere imediată Contract | 2.000 EUR |
| 5 | Cesiune / subînchiriere fără acord scris | Gravă | Reziliere imediată (cf. CG) | 2.000 EUR (clauză penală CG) |
| 6 | Modificare structurală neautorizată | Gravă | Readucere stare inițială + reziliere | Cost reparație + 500 RON |
| 7 | Conectare echipamente electrice neautorizate | Medie/Gravă | Deconectare imediată + avertisment | 300 – 1.000 RON |
| 8 | Foc deschis / fumat în incintă | Foarte gravă | Reziliere imediată (cf. CG) | 500 EUR (cf. CG) + prejudicii |
| 9 | Depozitare Bunuri Interzise | Foarte gravă | Reziliere imediată + sesizare autorități | 1.000 – 5.000 EUR + prejudicii |
| 10 | Manipulare camere video / detectori / sisteme PSI | Foarte gravă | Reziliere imediată | 1.000 EUR + cost remediere |
| 11 | Blocarea căilor de evacuare / PSI | Gravă | Îndepărtare imediată + avertisment | Tarif B8, o singură dată |
| 12 | Deteriorarea proprietății La Depozit | Variabilă | Despăgubire integrală | Cost efectiv, conform B4; fără adaos de 20% |
| 13 | Deteriorarea Bunurilor altor Locatari | Variabilă | Despăgubire integrală | Valoare reparație/înlocuire |
| 14 | Murdărirea Spațiilor Comune | Ușoară/Medie | Avertisment + curățare conform B3 | Tarif B3, o singură dată |
| 15 | Abandon de deșeuri în afara spațiilor de colectare amenajate | Medie | Evacuare / curățenie conform B3; costuri distincte documentate | 200 RON/kg, min. 100 RON |
| 16 | Abandon deșeuri periculoase | Gravă | Sesizare autorități + reziliere | Min. 1.000 RON + cost neutralizare |
| 17 | Scurgeri lichide / contaminare | Medie/Gravă | Decontaminare + despăgubire | Cost intervenție + 300 RON |
| 18 | Introducere bunuri infestate cu dăunători | Gravă | Dezinsecție/deratizare pe cheltuiala Loc. | Min. 200 EUR/Locație |
| 19 | Depozitare în Spațiile Comune în afara manipulării permise | Ușoară/Medie | Îndepărtare + avertisment | Tarif B8, o singură dată |
| 20 | Reținere / deteriorare cărucioare comune | Ușoară | Avertisment + despăgubire | Cost conform B9, numai la pierdere / deteriorare |
| 21 | Depășire viteză 10 km/h în incintă | Medie | Avertisment / interdicție vehicul | 200 RON |
| 22 | Parcare neregulamentară fără blocare | Ușoară | Avertisment | 100 RON |
| 23 | Blocarea accesului prin parcare | Gravă | Ridicare vehicul + taxă administrativă | Tarif B10, o singură dată |
| 24 | Parcare peste program / vehicul abandonat | Medie/Gravă | Ridicare + chirie zilnică | 50 RON/zi + cost ridicare |
| 25 | Reparații auto / spălare / scurgeri auto | Medie | Oprire imediată + decontaminare | 300 RON + cost real |
| 26 | Comportament agresiv / hărțuire | Gravă | Evacuare + reziliere + sesizare autorități | 500 – 2.000 RON |
| 27 | Zgomot excesiv | Ușoară/Medie | Avertisment / evacuare | 100 – 300 RON |
| 28 | Filmare/fotografiere neautorizată a terților / sisteme | Gravă | Evacuare + sesizare GDPR | 500 RON + cf. legii |
| 29 | Intervenție între orele 19:00 și 07:00, cauzată de neglijența Locatarului | Medie | Intervenție conform B1 | Tarif B1, o singură dată |
| 30 | Refuz cooperare cu autoritățile (în cadru legal) | Gravă | Reziliere + măsuri legale | Conform legii |
Notă: Pozițiile care trimit la Partea B nu instituie un tarif sau o penalitate suplimentară. Pentru aceeași operațiune ori același prejudiciu se aplică o singură dată suma corespunzătoare. Penalitățile contractuale distincte și despăgubirile se aplică în condițiile Art. 49, cu respectarea regulii de evitare a dublei recuperări.
Tarifele pentru servicii și intervenții se adaugă Chiriei și se datorează numai dacă serviciul a fost solicitat de Locatar sau este consecința unei fapte imputabile acestuia. Aceste tarife sunt exprimate în RON, fără TVA; TVA se adaugă conform legii. Penalitatea procentuală pentru întârziere este indicată distinct la poziția B12.
Tariful B1 se aplică exclusiv intervențiilor efectuate între orele 19:00 și 07:00, dacă necesitatea intervenției este cauzată de neglijența Locatarului. Intervalul de tarifare este distinct de programul de acces reglementat la Art. 5. Tariful B1 nu se aplică intervențiilor cauzate de defecțiuni ale aplicației, sistemului de acces sau infrastructurii La Depozit care nu sunt imputabile Locatarului.
| Nr. | Serviciu / Situație | Tarif |
|---|---|---|
| B1 | Intervenție efectuată între orele 19:00 și 07:00, necesară din cauza neglijenței Locatarului (ex.: cheie uitată) | 200 RON / intervenție |
| B2 | Curățenie și igienizare a Spațiului la predare sau când este necesară din cauza Locatarului | 300 RON / intervenție |
| B3 | Curățenie a Spațiilor Comune: deșeuri lăsate în afara Spațiului închiriat ori a pubelelor. | Între 300 și 1.000 RON / intervenție Cost stabilit în funcție de cantitatea și greutatea deșeurilor. |
| B4 | Reparații ale Spațiului sau ale Locației pentru deteriorări peste uzura normală | Cost efectiv, conform devizului / facturii |
| B5 | Îndepărtarea, transportul și eliminarea bunurilor nerevendicate rămase în Spațiu după încetarea Contractului; cuantum stabilit în funcție de volum, greutate și complexitate de către un furnizor de transport. | Între 500 RON și 10.000 RON |
| B6 | Înlăturarea dispozitivului de închidere, când intervenția este solicitată de Locatar sau îi este imputabilă | 100 RON / intervenție |
| B7 | Cheie pierdută sau nepredată la încetarea Contractului, pentru spațiile izolate prevăzute cu cheie | 100 RON / ușă |
| B8 | Blocarea căilor de acces sau de evacuare ori a accesului la spațiile de depozitare ale celorlalți clienți prin lăsarea de obiecte (colete, paleți cu marfă etc.). Locatarul are obligația să îndepărteze imediat obiectele, pe cheltuiala proprie. Aplicarea penalității prevăzute în prezentul regulament nu îl exonerează de această obligație. | 150 RON / incident |
| B9 | Cărucior sau alt echipament pus la dispoziție cu titlu gratuit, pierdut ori deteriorat | Valoarea de înlocuire, minimum 300 RON |
| B10 | Ridicarea vehiculului care blochează accesul | Cost ridicare + 200 RON taxă administrativă |
| B11 | Deblocarea accesului după achitarea datoriilor restante – taxă de reactivare reprezentând costurile administrative și operaționale ale La Depozit, conform Contractului | 50 EUR / Reactivare |
| B12 | Penalități de întârziere, conform Condițiilor Generale | 0,3% / zi din suma restantă, maximum 100% din debitul principal |
| B13 | Acord pentru stabilirea sediului secundar / punctului de lucru la adresa Spațiului (numai persoane juridice, durată minimă 12 luni, acord scris prealabil La Depozit) | 50 RON / lună |
Costurile de curățenie, remediere, înlocuire și îndepărtare se datorează numai dacă sunt necesare, rezonabile și documentate prin fotografii datate, proces-verbal de predare ori constatare, deviz sau factură. Același prejudiciu nu se recuperează de două ori.
Fiecare intervenție se facturează separat, cu indicarea poziției aplicate din prezenta anexă și, după caz, a documentelor justificative. Pentru aceeași operațiune de îndepărtare a obiectelor se aplică B8 o singură dată, chiar dacă sunt incidente atât Art. 21, cât și Art. 28. B3 și B8 se cumulează numai pentru operațiuni distincte, efectiv executate și documentate; o operațiune inclusă deja într-un tarif nu se facturează din nou. Același principiu se aplică operațiunilor incluse în B5 și B6.
Pentru neplată, pragurile de la B11 stabilesc situația în care se percepe tariful de intervenție și nu modifică celelalte condiții contractuale privind suspendarea accesului. Penalitatea de întârziere de la B12 se calculează o singură dată, fără a dubla penalitatea prevăzută în Condițiile Generale.
Acordul prevăzut la B13 nu autorizează desfășurarea activităților interzise în Spațiu prin Art. 11. Tariful se datorează numai pentru acordul scris acordat în condițiile Contractului.
Sumele datorate pot fi reținute din Depozitul de Garanție. La încetarea Contractului, Locatarul primește în scris, prin e-mail sau platforma La Depozit, decontul final cu Depozitul de Garanție, reținerile, soldul de restituit și documentele justificative.
Soldul Depozitului de Garanție se restituie în cel mult 21 de zile de la încetarea Contractului și predarea Spațiului, în lei, fără comisioane. Sumele care depășesc Depozitul de Garanție se facturează separat și sunt scadente în 5 zile de la emitere.
La Depozit poate actualiza lista cu notificarea Locatarilor în condițiile Contractului și ale Art. 4. Tarifele noi nu se aplică retroactiv.
Datele de contact ale Locației specifice sunt afișate la avizierul fiecărei Locații. Contactele generale sunt:
Procedura standard de raportare a unui incident:
Vezi dimensiunile, prețurile și disponibilitatea